
Prin implicarea Dita Estfarm și Farmacia Familiei, cabinetul medical al Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” a beneficiat de o renovare completă, care a inclus reabilitarea spațiului, schimbarea tavanului, dotarea cu mobilier nou, echipamente medicale moderne și furnizarea medicamentelor necesare, conform regulamentelor Ministerului Sănătății. Aceste îmbunătățiri asigură un mediu sigur și eficient pentru acordarea primului ajutor și monitorizarea permanentă a sănătății elevilor.









Rețea de Școli Model – un proiect național lansat de Ministerul Educației și Cercetării care prevede renovarea și dotarea integrală a 35 de instituții de învățământ general din țară. Scopul inițiativei este de a crește accesul elevilor din medii defavorizate, în special a celor din localitățile mici din mediul rural, la educație de calitate. Dita Estfarm și Farmacia Familiei, are ca obiectiv renovarea cabinetelor medicale din școlile participante, oferind astfel elevilor acces direct la servicii medicale de calitate chiar în instituțiile de învățământ. În acest an, proiectul include lucrări de renovare în 10 școli din țară, urmând să se extindă în anii următori.

Lansarea acestui proiect coincide cu aniversarea a 20 de ani de activitate a Farmaciei Familiei și a 30 de ani de la fondarea Dita Estfarm. Inițiativa reflectă angajamentul continuu al companiilor de a susține sănătatea și educația în comunitățile locale, contribuind activ la dezvoltarea durabilă a acestora.
Această inaugurare marchează începutul unui demers amplu și susținut pentru îmbunătățirea calității vieții elevilor și profesorilor.
Vezi cum a fost renovat primul cabinet medical din Dondușeni aici.